Un număr de 17 migranți au fost prinși de polițiștii de frontieră arădeni, la sfârșitul săptămânii trecute, ascunși în trei camioane care transportau mărfuri în țări ale Spațiului Schengen, majoritatea acestora solicitând azil în România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cele trei automarfare au fost oprite la control în Vama Nădlac, în remorci fiind găsiți ascunși migranți din diferite țări.
Într-un camion condus de un bărbat din Dâmbovița, care transporta piese auto în Suedia, au fost găsiți opt algerieni, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, toți având documente de solicitanți de azil în România.
„Persoanele în cauză au declarat că s-au urcat în automarfar într-o parcare de lângă municipiul Arad, ajutați de către un cetățean pakistanez a cărui identitate nu o cunosc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Daniel Iancu.
În camionul condus de un alt șofer român, din Zalău, au fost găsiți trei marocani și un egiptean. Automarfarul transporta aluminiu de la Slatina în Ungaria, unde ar fi urmat să coboare migranții.
În al treilea camion verificat în Nădlac, condus de un bărbat din Argeș, au fost descoperiți cinci bărbați din Algeria, Maroc și Mauritania.
Aceștia erau ascunși după cutii cu piese auto care urmau să ajungă în Slovenia. Patru dintre ei au depus documente prin care cer azil în România.
În toate cele trei cazuri, șoferii susțin că nu știau de prezența migranților în mijloacele de transport, în timp ce străinii sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.